Reținuți de oamenii legii pentru furt în proporții deosebit de mari

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 44 de ani au fost reținuți, fiind bănuiți în săvârșirea infracțiunii de furt în proporții deosebit de mari.  Anterior, aceștia...

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 44 de ani au fost reținuți, fiind bănuiți în săvârșirea infracțiunii de furt în proporții deosebit de mari.  Anterior, aceștia au mai fost cercetați penal pentru diverse genuri de infracțiuni.

La 13 ianuarie 2020, poliția din Ialoveni a pornit o cauză penală pe cazul unui furt în proporții deosebit de mari. Prin demersul unei întreprinderi poliția a fost anunțată că în perioada 3 decembrie 2019-11 ianuarie 2020, din depozitul amplasat în orașul Ialoveni au fost sustrase bunuri în valoare de peste jumătate de million de lei. Este vorba despre sticle pentru faruri,  perne de aer și filtre pentru autocamioane de mai multe tipuri, uși destinate portbagajelor autocarelor, precum și alte bunuri.

În cadrul cauzei penale au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, inclusiv a fost orientat întreg efectivul poliției la stabilirea și identificarea făptuitorilor.

Astfel, la 13 aprilie curent, făptașii au fost reținuți cu o parte din bunurile sustrase la ei. În scurt timp a fost depistată și ridicată restul mărfii. Acțiunile de investigație și reținere au fost desfășurate de către polițiștii din Anenii Noi și Ialoveni.

Bănuiții și-au recunoscut vinovăția și sunt reținuți pentru 72 ore.

In this article