Reținut pentru șantaj la plângerea unei cetățence a Germaniei

Un bărbat cu vârsta de 43 de ani, originar din raionul Ialoveni, a fost reținut de ofițerii de investigații și procurori fiind suspectat de șantaj. Acesta anterior a...

Un bărbat cu vârsta de 43 de ani, originar din raionul Ialoveni, a fost reținut de ofițerii de investigații și procurori fiind suspectat de șantaj. Acesta anterior a fost condamnat pentru comiterea mai multor tâlhării și jafuri, fiind eliberat din locurile de detenție în anul 2017, unde a petrecut 23 de ani, transmite Breaking News.

La 5 martie curent, a fost recepționată plângerea unei cetățence a Germaniei, cu vârsta de 38 de ani, care a comunicat că este șantajată de către un bărbat, pe care l-a cunoscut prin intermediul rețelelor sociale.

Fiind audiată, victima a declarat că începând cu luna februarie 2019, suspectul a stabilit o legătură virtuală cu aceasta, iar în urma schimbului de mesaje, bănuitul a obținut încrederea femeii. Prin diverse metode de convingere, suspectul a determinat victima să-i transmită imagini personale cu caracter intim. Ulterior, suspectul a început să șantajeze victima, sub amenințarea postării pe rețelele de socializare a imaginilor obținute, solicitându-i transmiterea sumei de 600 euro.

Astfel, la data de 4 martie,  victima a transmis în adresa suspectului o parte din banii ceruți, prin intermediul unui transfer bancar.

Datorită acțiunilor prompte ale forțelor de ordine, la 12 martie 2019, bărbatul a fost reținut în mun. Chișinău, asupra suspectului fiind depistat telefonul mobil care era utilizat în scopul gestionării profilului virtual creat. La fel, au fost depistate și mijloace bănești obținute în urma comiterii infracțiunii.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, iar în cadrul audierilor, acesta  și-a recunoscut vina integral.

În caz de condamnare, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 7 ani.

La moment, investigațiile pe caz continuă, pentru stabilirea tuturor victimelor sau eventualele  victime ale acțiunilor suspectului.

Acțiunile de reținerea s-au desfășurat cu sprijinul ofițerilor BPDS „Fulger”.

In this article


Join the Conversation