Renato Usatîi a prezentat câteva măsuri pentru relansarea economiei moldovenești: „Un stat puternic este un stat care generează venituri!”

  Învățământul distrus, o politică fiscală inadecvată și prețurile ridicate la resursele energetice sunt principalele motive pentru care investitorii pleacă din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de...

 

Învățământul distrus, o politică fiscală inadecvată și prețurile ridicate la resursele energetice sunt principalele motive pentru care investitorii pleacă din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de Renato Usatîi, la Exclusiv TV.

Președintele Partidului Nostru a prezentat câteva soluții pentru a rezolva situația și pentru ca Republica Moldova să devină un stat puternic.

„În primul rând, trebuie să oferim posibilitatea înregistrării în Moldova a companiilor care operează în țări terțe. De exemplu, o companie kazahă care exportă cărbune în India ar putea să se înregistreze la noi în condiții fiscale avantajoase. În mod similar, am putea face înregistrarea aeronavelor cea mai ieftină din lume”, spune Renato Usatîi.

O altă problemă care trebuie rezolvată urgent este ordinea în sectorul bancar:

„Astăzi, chiar și moldovenii din străinătate întâmpină dificultăți când trimit bani acasă. Avem nevoie de o bancă de stat, care să aparțină cetățenilor țării. Statul trebuie să participe activ în sectoarele-cheie ale economiei. În fiecare raion ar trebui create un magazin social de stat și o farmacie de stat, pentru a influența piața și a ieftini produsele”.

De asemenea, este importantă crearea unei întreprinderi de stat pentru achiziția produselor agricole de la populație, la prețuri corecte, cu organizarea ulterioară a exportului. Acest lucru i-ar scăpa pe fermieri de dictatura intermediarilor, a mai spus președintele Partidului Nostru.

„Este necesar un sistem de parteneriat între afaceri și stat de tip „50×50”: statul devine garant pentru obținerea unui credit și protejează antreprenorii de abuzurile organelor de control. Aceasta va aduce profit real, va permite majorarea salariilor și a pensiilor. Moldova este o țară mică, iar oamenii noștri sunt gata să muncească. Prin implementarea acestor măsuri, vom putea obține schimbări rapide și vizibile în bine.”, a precizat Renato Usatîi.

Cele mai recente date arată că investițiile străine directe în Republica Moldova au scăzut cu aproape 40% în 2023 comparativ cu 2022.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article