Prim-ministrul Republicii Moldova a mers astăzi, 3 august, într-o vizită de lucru în localitatea Cupcini din Edineț, afectată acum o săptămână de furtună și ploi. După spusele premierului, lucrările de lichidare a urmărilor trebuie accelerate.
„Lucrările de lichidare a consecințelor intemperiilor din orașul Cupcini, raionul Edineț, avansează, dar trebuie accelerate. Am solicitat instituțiilor responsabile să se mobilizeze, în continuare, pentru a livra cât mai curând posibil materialele necesare, inclusiv foi de ardezie”, scrie prim-ministru pe pagina sa de Facebook.
Totodată, prim-ministrul a cerut să fie majorat numărul de macarale necesare pentru realizarea lucrărilor de reparații.
În cadrul vizitei, oficialul a discutat cu locuitorii orașului care, după spusele lui, s-au implicat din prima zi la remedierea situației din comunitate. Acesta le-a mulțumit tuturor pentru implicație și contribuție.