Razii și verificări în sectorul Ciocana, soldate cu mai multe procese verbale

În perioada 08-15 noiembrie anul curent, angajații Inspectoratului de Poliție Ciocana al DP a mun.Chișinău, au desfășurat măsuri de prevenire și control în scopul diminuării nivelului infracțional și...

În perioada 08-15 noiembrie anul curent, angajații Inspectoratului de Poliție Ciocana al DP a mun.Chișinău, au desfășurat măsuri de prevenire și control în scopul diminuării nivelului infracțional și contravențional în societate.

În aceste 8 zile de muncă continuă, oamenii legii au depistat mai multe încălcări. În total, au fost documentate în jur de 100 de persoane care, fie consumau băuturi alcoolice în locurile publice, tulburau ordinea și liniștea publică, sau indivizi prinși în timp ce consumau droguri fără prescripţia medicului.

Razii și verificări au fost efectuate atât în sectorul Ciocana cât și în suburbiile din apropiere, polițiștii având același scop, asigurarea liniștii și securității publice.

În cadrul acestor activități, au fost întreprinse și măsuri de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. Colegii noștri au mers în mai multe localuri, unde au depistat încălcări ce țin de nerespectarea prevederilor hotărârii CNSP.

Astfel, au fost documentate 17 persoane juridice care au încălcat regulile stabilite de către autorități și 20 de persoane fizice care la rândul lor, nici ele nu au respectat măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19.

Totodată, în urma acestor măsuri, au fost reținute 11 persoane anunțate în căutare și care intenționat, se eschivau să se prezinte în fața organelor de drept.

In this article