Procuratura municipiului Bălți, împreună cu angajații Secției nr.1 a Direcției Investigații «Nord» a INI, a destructurat o schemă infracțională de punere în circulație a bancnotelor false de valută străină.
Astfel, procurorii au identificat și reținut două persoane, care, în februarie 2021, aflându-se pe teritoriul municipiului Bălți, au pus în circulație două bancnote false cu nominalul de 100 dolari SUA.
Cauzele penale în privința celor două persoane învinuite au fost expediate în instanța de judecată pentru examinare în fond.
Totodată, procurorii și ofițerii de poliție au mai identificat o altă persoană implicată în schema infracțională.
Pe parcursul zilei de ieri, 29 decembrie, au fost efectuate percheziții la domiciliul persoanei și au fost depistate 381 bancnote cu nominalul de 50 de euro, suspecte a fi false, în sumă totală de 19.050 de euro.
Investigațiile pe acest caz continuă pentru a stabili circumstanțele și dacă sunt implicate alte persoane.