Locuitorii din comuna Bubuieci au organizat un flash-mob în fața sediului Delegației UE la Chișinău, în urma alegerilor repetate organizate de Comisia Electorală Centrală, duminică, în localitate. Alegerile au fost câștigate de reprezentantul partidului PAS.
Protestatarii, împreună cu Leonid Umaneț, fostul primar ales în noiembrie 2023, au denunțat organizarea alegerilor repetate ca fiind ilegale și au declarat că sunt pregătiți să ducă acest caz până la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) pentru a apăra rezultatul alegerilor anterioare.
În plus, Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a anunțat că nu recunoaște alegerile locale din comuna Bubuieci, care au avut loc pe 11 februarie curent. Potrivit reprezentanților partidului, decizia Comisiei Electorale Centrale este una „ilegală și influențată politic”.
„Având în vedere că există în prezent două contestații active în instanțele de judecată care analizează validitatea alegerilor și a hotărârii de anulare a acestora, decizia CEC a fost una precipitată. Mai mult, la Curtea Constituțională este în curs de examinare o excepție de neconstituționalitate, fapt care ar trebui să suspende orice demersuri suplimentare până la clarificarea juridică definitivă a situației”, se arată în declarația MAN.
Alegerile locale din toamna anului 2023 din comuna Bubuieci au fost câștigate de Leonid Umaneț, candidatul MAN. La scurt timp, Comisia Electorală Centrală (CEC) a declarat nule rezultatele alegerilor pentru funcția de primar al comunei Bubuieci, pe motiv că edilul ales nu ar avea diplomă de studii generale.
Umaneț a câștigat din nou alegerile în urma turului doi, însă pe 1 decembrie, Consiliul electoral al Circumscriției Electorale Comunale Bubuieci a decis „infirmarea legalității alegerilor pentru funcția de primar al comunei Bubuieci”, motivând că acesta nu a prezentat diploma de studii, ci alte acte care, în condițiile Codului Electoral, nu sunt admisibile pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral.