Procuratura Generală s-a autosesizat și verifică informațiile prezentate de deputatul Chiril Moțpan, cu privire la presupusele interceptări ilegale ale mai multor jurnaliști, activiști civici, oameni de afaceri, profesori ș.a., care ar fi fost făcute la indicația fostei conduceri a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Procurorul general interimar Dumitru Robu a declarat pentru TV8.md că în prezent se verifică, dacă în documentul prezentat de Chiril Moțpan informațiile diferă de cele anterioare, din investigația făcută de jurnaliștii de la RISE Moldova acum câteva luni și în baza cărora au fost pornite trei cauze penale.