Primarul Ion Ceban: Sursele bugetare continuă să fie oferite pe criterii politice APL-urilor

Sursele bugetare continuă să fie oferite pe criterii politice administrațiilor publice locale. Declarația a fost făcută de primarul Capitalei, Ion Ceban, care susține că mulți primari se tem...

Sursele bugetare continuă să fie oferite pe criterii politice administrațiilor publice locale. Declarația a fost făcută de primarul Capitalei, Ion Ceban, care susține că mulți primari se tem să sesizeze acest lucru pentru a nu rămâne fără fonduri.

”Banii care ajung la stat sunt administrați pe criterii politice pentru administrațiile publice locale. Pot proba acest lucru. Chișinău, de exemplu, nu este parte a fondurilor de dezvoltare. De ce, dacă noi contribuim cel mai mult? Chișinăul atrage multe investiții. Avem mail-ul [email protected] Am primii primari și președinți de raioane care au început să vorbească. Primarii se tem că vor fi lipsiți de fonduri. Cunosc mulți primari care pot vorbi despre acest lucru. Vă rog, nu tăceți. Transmit direct ca șef al Delegației Republicii Moldova la Congresul Autorităților Locale al Consiliului Europei materiale pe masa funcționarilor de acolo. Acum făcut în cazul mai multor primari care sunt luați pe sus, așa cum s-a întâmplat în cazul primarului din Hâncești”, a declarat Ion Ceban în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.

Edilul este nemulțumit și despre modul în care ajung banii din bugetul național pentru locuitorii Capitalei.

”Sunt un primar incomod pentru guvernare, deși nu înțeleg de ce nu am putea colabora pe diferite domenii. Am foarte multe blocaje. Acest lucru însă nu mă împiedică să dezvolt municipiul Chișinău și împreună cu echipa mea facem multe lucruri bune. Chișinău transferă la Guvern 19,9 miliarde de lei, Guvernul transferă Chișinăului 2,5 miliarde de lei, adică 12 procente”, a concluzionat primarul Capitalei.

In this article