Primarul general face un demers către Guvern, pentru a-și uni forțele în pregătirea pentru găzduirea Comunității Politice Europene

Primarul general Ion Ceban va depune un demers către Guvern pentru a-și uni forțele în organizarea și pregătirea pentru găzduirea Comunității Politice Europene, ce va avea loc la...

Primarul general Ion Ceban va depune un demers către Guvern pentru a-și uni forțele în organizarea și pregătirea pentru găzduirea Comunității Politice Europene, ce va avea loc la 1 iunie. Despre aceasta a vorbit edilul în cadrul ședinței Primăriei Chișinău de astăzi.

„Am să rog ca în această săptămână să fie făcute demersuri către Guvern pentru a pregăti mun. Chișinău pentru organizarea reuniunii Comunității Politice Europene, care va avea loc pe data de 1 iunie. Cred că împreună cu Guvernul trebuie să ne îngrijim ca de la Aeroport, până la destinațiile de bază să fie amenajate toate zonele. Să fie organizat bine în acest sens. Suntem gata să depunem toate eforturile ca pe parte din infrastructură, logistică, alte componente importante, oaspeții să se simtă ca la ei acasă. Vom transmitem un demers către Guvern în acest sens, începând de la trafic, drum, zone, tot ce este necesar ca să corespundem la un standard înalt. Este prima dată când un Form așa înalt este organizat în Republica Moldova. Aici vreau să felicit autoritatea centrală, dar și cetățenii RM”, a declarat Ceban.

Reuniunea Comunității Politice Europene va avea loc pe data de 1 iunie 2023, la Chișinău.

La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.
Comunitatea Politică Europeană a fost creată anul trecut, la inițiativa Președintelui Franței, Emmanuel Macron. Prima reuniune a CPE a avut loc la Praga în octombrie 2022.

In this article