Prima ședință de judecată în dosarul denumit generic „Kuliok”, are loc astăzi, 17 octombrie

Prima ședință de judecată în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de...

Prima ședință de judecată în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu Federația Rusă, are loc luni, 17 octombrie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Conform sursei citate, Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat.

Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000,00 până la 1 000 000,00 dolari SUA. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid
Precizăm că, suma menționată a fost percepută de la Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, pentru a negocia, în calitate sa de Președinte al Republicii Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic „Partidul Democrat din Moldova”(PDM) și, personal, lui Plahotniuc Vladimir privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între partidul politic „PDM” și partidul politic „PSRM”. Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului Guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de  răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă.
In this article