Kremlinul consideră drept „anomalie” creșterea numărului de voturi în favoarea referendumului pro-UE din Republica Moldova și spune că procesul electoral „ridică o mulțime de semne de întrebare”, potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.
„Cifrele pe care le vedem azi, pe care le monitorizăm, dinamica lor ridică o mulțime de semne de întrebare, desigur”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, potrivit agenției TASS, transmite breakingnews.md cu referire la digi24.ro.
El consideră evoluția cifrelor raportate de Comisia Electorală din Moldova ca fiind „anomalii”.
„Desigur, ceea ce vedem, această mecanică, este greu de explicat rata de creștere a voturilor în favoarea (Maiei) Sandu și în favoarea acelor participanți la referendum care se pronunță pentru orientarea spre Uniunea Europeană”, a mai spus reprezentantul Kremlinului.
Potrivit acestuia, „orice observator care înțelege cât de puțin esența proceselor politice poate remarca aceste anomalii cu creșterea acestor voturi”.
După numărarea aproape completă a voturilor la referendumul din Republica Moldova, proporția celor care s-au pronunțat în favoarea aderării la UE a depășit cu puțin limita de 50%.