Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Președinta Georgiei, Salome Zourabichvili

Oportunitățile de diversificare a cooperării bilaterale moldo-georgiene, în contextul realizării agendei europene a ambelor state, au fost discutate, astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și...

Oportunitățile de diversificare a cooperării bilaterale moldo-georgiene, în contextul realizării agendei europene a ambelor state, au fost discutate, astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și Președinta Georgiei, Salome Zourabichvili, aflată într-o vizită oficială în țara noastră.

Părțile au discutat despre consecințele războiului din Ucraina, care a lovit puternic economiile Georgiei și Republicii Moldova, a provocat creșterea inflației, perturbarea lanțurilor logistice și o criză umanitară de proporții. Oficialii au apreciat contribuția Uniunii Europene la atenuarea impactului războiului în regiune și sprijinul constant oferit țărilor noastre pentru depășirea crizelor în lanț.

„Am spus de nenumărate ori că Ucraina luptă acum pentru valorile general-umane și pentru a păstra pacea în regiune. Or pacea și stabilitatea trebuie să revină în regiune și în întreaga Europa în conformitate cu dreptul internațional. În pofida tuturor crizelor care ne lovesc, rămânem focusați pe reformele importante. Am venit cu un set de valori și rămânem loiali acestora. În special, mă refer la implementarea reformei în sectorul justiției și combaterea corupției. Acestea sunt precondițiile esențiale pentru atragerea investițiilor și crearea de locuri noi de muncă”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul întrevederii.

De asemenea, șefa Executivului a exprimat disponibilitatea țării noastre de a aprofunda relațiile comercial-economice și investiționale. A fost subliniată importanța consolidării cooperării în domeniul energetic, în sectorul IT și cel al transporturilor. În context, a fost salutată lansarea recentă a cursei aeriene directe Chișinău-Tbilisi-Chișinău.

„Sunt onorată că am avut ocazia sa vin în Republica Moldova  cu primul zbor direct Tbilisi-Chișinău. Este un semnal important de apropiere între țările și culturile noastre. Regret că toate acestea au loc într-un context tragic cu războiul din Ucraina. Un război care ne afectează pe toți cei din regiune. Dar țările noastre au demonstrat solidaritate, pe timp de pace sau război vom rămâne uniți. Nimeni nu se poate izola de acest război și mai ales de consecințele acestuia”, a declarat președinta Georgiei.

Părțile au reiterat voința de extindere a cooperării bilaterale în toate domeniile și de susținere reciprocă în procesul de implementare a agendei europene. De asemenea, a fost subliniată importanța organizării, în anul 2023, a unei noi ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene pentru cooperarea comercial-economică și unui Forum al oamenilor de afaceri.

In this article