Președintele cheamă la calm: Panica poate provoca mai multe pierderi decât virusul

Președintele Igor Dodon susține că panica lansată în plină criză provocată de coronavirus poate aduce mai multe pierderi decât virusul propriu-zis. Afirmația a fost făcută, în această seară,...

Președintele Igor Dodon susține că panica lansată în plină criză provocată de coronavirus poate aduce mai multe pierderi decât virusul propriu-zis. Afirmația a fost făcută, în această seară, în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova.

Șeful statului a amintit despre urgența de sănătate publică înregistrată în Moldova acum câțiva ani, când de gripa AN1H1 s-au îmbolnăvit 36 de mii de persoane. Potrivit președintelui, deși toate spitalele raionale erau atunci pline cu bolnavi, sistemul medical a făcut față pentru că nu a fost semănată panica.

”Toți dintr-o dată au devenit specialiști. Trebuie să lăsăm medicii și autoritățile să lucreze”, a spus Dodon.

Președintele a făcut apel la solidaritate cu medicii care luptă cu pandemia, la calm și respectarea tuturor instrucțiunilor date de autorități.

”Vom face tot posibilul ca să facem față situației”, a declarat președintele țării.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății la ora 18:00, în Moldova sunt 66 de cazuri confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, în 35 de cazuri virusul a fost transmis la nivel local, iar în 31 – au fost importate. Printre persoanele diagnosticate cu COVID-19, 29 sunt bărbați, iar 37 – femei, dintre care una este însărcinată. Numărul cel mai mare de îmbolnăviri cu COVID-19 sunt din Chișinău – 27 și Hâncești – 15. În raionul Soroca sunt înregistrate 4 cazuri, iar în Ialoveni, Ștefan Vodă și Sângerei – câte 3. Câte 2 cazuri confirmate cu COVID sunt documentate în Anenii Noi, Cantemir și Căușeni.

In this article