Președinta Maia Sandu, despre 7 aprilie 2009: „Datoria noastră este să răzbunăm morțile și torturile tinerilor printr-o reformă adevărată a justiției”

La 14 ani după evenimentele petrecute în aprilie 2009, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a venit cu un mesaj în care spune că, atunci, cetățenii noștri, au ieșit...

La 14 ani după evenimentele petrecute în aprilie 2009, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a venit cu un mesaj în care spune că, atunci, cetățenii noștri, au ieșit în stradă pentru a manifesta pașnic împotriva unui regim corupt. Că oamenii și-au cerut dreptul de a trăi într-un stat liber și democrat și că voiau să-și salveze viitorul.

„Ziua de 7 aprilie 2009 marchează maturitatea poporului nostru, care niciodată nu va mai accepta să fie înghițit de dictatură. Acum 14 ani oamenii au ales, răspicat, un altfel de drum – cel al democrației, al drepturilor respectate, cel al Uniunii Europene. Am pășit atunci pe o cale despre care credeam cu toții că va fi mai rapidă, dar în anii care au urmat au fost și alte încercări de sugrumare a democrației și a viitorului nostru. Însă cetățenii Republicii Moldova au știut mereu în ce fel de stat vor să trăiască. Ei au văzut clar cine muncește pentru democrație și cine uneltește împotriva ei”, a spus șefa statului.

Președinta Maia Sandu a subliniat că poporul nostru a demonstrat prin acțiune și atitudine fermă că nu acceptă dictatura. „Au fost multe oportunități ratate, dar în scurta noastră istorie am demonstrat că avem spirit liber, nu acceptăm tirania și violența. Datoria noastră este să răzbunăm morțile și torturile tinerilor din 7 aprilie printr-o reformă adevărată a justiției, astfel încât „troicile” comuniste care condamnau cetățenii bătuți direct în celule, fără avocat, fără drept de apel, să nu mai apară niciodată”, se mai arată în mesajul Președintei.

Totodată, șefa statului susține că persoanele corupte din justiție folosesc astăzi pretextul independenței justiției pentru a-și ascunde abuzurile, dar niciun judecător și niciun procuror azi nu poate șterge pata enormă rămasă din 2009. La fel, Președinta a mai spus că Moldova merită o justiție care slujește poporul și Moldova va avea o astfel de justiție.

„S-ar putea să mai întâmpinăm obstacole, dar nu ne vom abate de la calea noastră. Suntem fermi în reformele și schimbările pe care vrem să le facem, construim o țară europeană. Cetățenii noștri – copii, tineri, maturi sau vârstnici, au dreptul să trăiască liber și în siguranță, alături de alte state cu aceleași valori și aspirații”, a conchis Președinta Maia Sandu.

In this article