Președinta Maia Sandu a discutat, la Biroul AUF, despre modalitățile prin care putem fortifica proiectele francofone pentru tinerii din Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat, în ajunul zilei Naționale a Franței, Biroul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), unde s-a întâlnit cu tinerii și cu profesorii implicați...

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat, în ajunul zilei Naționale a Franței, Biroul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), unde s-a întâlnit cu tinerii și cu profesorii implicați activ în promovarea francofoniei în țara noastră.

„Am discutat despre proiectele realizate în cadrul AUF și despre reușitele obținute la nivel internațional, dar și despre modalitățile prin care putem fortifica proiectele francofone pentru tinerii din Moldova. M-am bucurat să văd oameni pasionați de activitatea pe care o desfășoară și le-am mulțumit pentru efortul pe care-l depun în dezvoltarea relațiilor cu țările francofone”, a spus Președinta Maia Sandu.

Totodată, șefa statului și-a exprimat dorința ca Republica Moldova să devină mai competitivă pe piața globală. „Vrem să atragem noi investiții în țara noastră, iar pentru asta avem nevoie de tineri bine pregătiți, deschiși la schimbare și care vor să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. I-am îndemnat să devină promotori activi ai studierii limbii franceze și să consolideze relațiile de prietenie pe care le avem cu țările francofone și în special cu Franța”, a menționat Maia Sandu.

Președinta țării a felicitat Franța și întreg poporul francez cu ocazia Zilei Naționale, sărbătorită azi. „Mulțumim pentru prietenie și susținere, și suntem încrezători într-un viitor comun în Uniunea Europeană”, a spus Președinta Maia Sandu.

In this article