Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, unde a salutat concluziile Consiliului European care recunosc progresul Republicii Moldova în realizarea reformelor necesare pentru avansarea în parcursul european.
De asemenea, Președinta a apreciat deciziile instituțiilor europene de a prelungi acordul privind transportul rutier simplificat și de a menține accesul preferențial al fructelor și legumelor moldovenești pe piața europeană. Exporturile moldovenești către UE au reprezentat 65,4% din totalul exporturilor în 2023, iar autoritățile urmăresc să crească această cifră.
Discuțiile au vizat și continuarea reformelor și pașii următori în procesul de negocieri. Instituțiile moldovenești și cele europene evaluează conformitatea legislației naționale cu cea a UE, iar Consiliul UE pregătește un cadru de negocieri pentru Moldova.
Președinta a menționat și referendumul din toamnă, unde cetățenii își vor exprima voința cu privire la viitorul european al Moldovei.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!