Politologul Corneliu Ciurea pune la îndoială organizarea unor alegeri anticipate

După scrutinul de duminică, comentatorul politic Corneliu Ciurea pune la îndoială organizarea unor alegeri anticipate. La câteva zile după alegerile generale locale expertul examinează posibilitatea unor noi alianțe...

După scrutinul de duminică, comentatorul politic Corneliu Ciurea pune la îndoială organizarea unor alegeri anticipate. La câteva zile după alegerile generale locale expertul examinează posibilitatea unor noi alianțe și scenarii politice, informează Politics.MD.

Corneliu Ciurea consideră că PSRM și ACUM au nevoie de discuții bilaterale pentru a ajunge la un nou status quo în interiorul alianței de guvernare.

„Vechiul status quo a fost năruit de victoria lui Ceban la Chișinău. Socialiștii au nevoie de 2 lucruri majore – alegerea unui Procuror General care să nu le pericliteze pozițiile și accederea în Guvern. În cazul în care aceste condiții le vor fi satisfăcute, alianța PSRM-ACUM va supraviețui acestui moment de cumpănă. Există, însă, și posibilitatea ca blocul ACUM să rămînă surd la solicitările socialiștilor. Într-o asemenea eventualitate, alianța nu va putea rezista”

Analistul Corneliu Ciurea este de părere că, în asemenea circumstanțe, PDM-ul va primi dreptul să decidă în ce direcție să încline balanța unor noi alianțe – spre socialiști sau spre ACUM și chiar prevede o revenire a democraților la guvernare.

„Este greu de crezut că vom avea curând anticipate, deoarece nu sunt epuizate posibilitățile de negociere a unor noi alianțe” spune expertul.

In this article


Join the Conversation