Politologi despre conflictul dintre PAS și PPDA: Rivalitatea va dispărea atunci când cele doua formațiuni vor fuziona

Experții politici sesizează că nu există suficientă comunicare între liderii PAS și PPDA, ceea ce ar putea degenera într-un conflict politic. Politologii Ian Lisnevschi și Dionis Cenușă au...

Experții politici sesizează că nu există suficientă comunicare între liderii PAS și PPDA, ceea ce ar putea degenera într-un conflict politic. Politologii Ian Lisnevschi și Dionis Cenușă au descris ce stă la baza neînțelegerilor, dar și cum poate fi soluționată această problemă, transmite Politics.MD.

Una dintre metodele de rezolvare a conflictului propuse de expertul Ian Lisnevschi presupune fuziunea partidelor și schimbarea denumirii blocului.

 „Dacă aceste două formațiuni (n.r. PPDA și PAS) vor rezultate, trebuie să cedeze, să se producă acea fuziune, să se schimbe denumirea, de ce nu, dar acest rebranding este necesar, deoarece istoria arată că toate blocurile care au existat s-au desființat”, declară consultantul politic, în studioul Sputnik Moldova.

„În cazul în care PAS și PPDA nu vor fuziona, „factura” achitată de una dintre aceste formațiuni va fi extrem de mare.Trebuie să înțelegem că PPDA și PAS nu sunt dușmani, dar sunt concurenți, iar PPDA înțelege foarte bine că din momentul în care rating-ul Maiei Sandu va crește și mai mult „Demnitatea și Adevărul” nu va trece pragul electoral în Parlament. Va putea dl Năstase să meargă la acest pas, adică să cedeze funcția de lider dnei Sandu? Vom vedea în scurt timp”, spune directorul companiei de consultanţă şi cercetare politică „Intellect Group”, Ian Lisnevschi.

Dionis Cenușă spune, la rândul său, că despre lipsa de comunicare dintre cele două formațiuni se știe din 2019, iar problema constă în rivalitatea dintre cei doi lideri.

„Rivalitate care va dispărea doar atunci când cele doua formațiuni vor fuziona, iar Președintele formațiunii noi va fi ales în baza unei votări democratice interne. În alte condiții, vom vedea decelerarea inevitabila a Platformei DA în favoarea PAS, dar și desființarea încărcăturii simbolice a ACUM”, a scris Dionis Cenușă într-o postare pe Facebook.

Menționăm că sâmbătă, 18 ianuarie, PAS a anunțat candidatura fostei ministre a Justiției, Olesea Stamate, la alegerile de pe circumscripția nr. 38 – Hîncești, iar cu o zi înainte, pe 17 ianuarie, PPDA l-a înaintat pe Mihail Druță drept candidat la acest scrutin parlamentar.

In this article


Join the Conversation