Ofițerii Direcției investigații ,,Sud” a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Cahul, sub conducerea Procuraturii raionului Cahul, cu suportul angajaților ANP, au deconspirat activitatea ilegală a unui grupinfracțional suspectat în comiterea infracțiunilor de șantaj și escrocherie.
În cadrul documentării timp de 6 luni, oamenii legii au stabilit că în perioada lunilor noiembrie 2023-aprilie 2024, suspecții, dintre care 2 deținuți și o persoană din exterior, prin spargerea rețelelor de comunicare, descărcau foto-video și informații cu caracter personal, ulterior, amenințând proprietarii rețelelor cu răspândirea unor ştiri defăimătoare, prin plasarea pe rețelele de socializare a unor fotografii cu caracter intim, solicitau transmiterea mijloacelor bănești în diferite tranșe pe mai multe carduri bancare.
Totodată, prezentându-se ca proprietarul rețelei de comunicare, prin abuz de încredere și ducere în eroare, solicitau de la rudele și prietenii acestora surse financiare în datorie, sub pretextul întâmplărilor unor probleme urgente.
În urma măsurilor de investigații, au fost identificați trei membri ai grupării cu vârstele cuprinse între 21 și de 28 de ani. Doi dintre aceștia la moment sunt deținuți în penitenciarele nr. 4-Cricova și nr. 18-Brănești.
În lunile iunie-iulie 2024, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul suspecților din mun. Chișinău precum și la penitenciarele nr.4-Cricova și nr. 18-Brănești.
În rezultat, au fost depistate și ridicate mai multe obiecte pertinente cauzei penale, printre care telefoane mobile, cartele SIM, purtători de informaţii, carduri bancare pe care se solicita transmiterea surselor financiare, înscrisuri de ciornă, etc.
Conform legislației în vigoare persoanele riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani.
Investigațiile continuă în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite săvârșite de grupare.