Pentru deputații PAS participarea la TV este mai importantă decât ședințele Parlamentului

Deputații PAS s-au arătat deranjați de agenda plină de proiecte ce urmează a fi examinate și votate la ședința de astăzi a Parlamentului. Parlamentarii din partidul Maiei...

Deputații PAS s-au arătat deranjați de agenda plină de proiecte ce urmează a fi examinate și votate la ședința de astăzi a Parlamentului. Parlamentarii din partidul Maiei Sandu au replicat în plen că ordinea de zi prea încărcată îi împiedică să meargă la televiziuni, unde au fost invitați să participe la emisiuni.

Discuția a fost începută de deputatul din Partidul ”Șor”, Marina Tauber. După câteva ore de lucru în plen, la ora 16:00, Tauber a întrebat-o pe președintele Parlamentului până la ce oră vor lucra, pentru ca să știe cum ”să-și planifice activitățile” pe care le mai are.

Zinaida Greceanîi le-a propus deputaților să lucreze în plen până la ora 21:00, pentru este o agendă încărcată, iar vineri sunt planificate două audieri.

”Eu am o propunere, să examinăm toate proiectele astăzi care sunt venite de la Guvern, lucrăm până la ora 21:00, dacă izbutim și proiectele care sunt ale deputaților le examinăm, pentru că mâine ați solicitat două audieri și încă avem agenda foarte încărcată. De aceea, vă propun ca astăzi să o descărcăm maximal”, a declarat speakerul.

Imediat, liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu, a declarat, fără a conecta microfonul, că ”mai sunt emisiuni la TV”.  Grosu s-a arătat deranjat de faptul că trebuie să rămână la ședință, deși are invitații la diferite emisiuni televizate.

”Stimați deputați, locul de muncă al Dumneavoastră nu este la televiziune”, a replicat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Parlamentul are pe agendă mai multe acorduri de finanțare, proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la „spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătorilor și instituțiilor financiar-bancare, Legea cu privire la tineret, Legea cinematografiei, Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice și Legea ocrotirii sănătății. Deputații vor mai dezbate inițiativele de modificare a Codului contravențional, Codului penal, Codului fiscal, Codului civil, Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale.

În ședința plenară de vineri, vor avea loc audierea Ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju cu privire la situația critică din agricultură cauzată de secetă și planul de acțiuni privind depășirea situației și audierea Președintelui Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Valeriu Chițan pe subiectul stabilității din domeniul asigurărilor în contextul situației de la Moldasig.

 

In this article