Președintele țării, Igor Dodon, va înainta în scurt timp Parlamentului câteva proiecte de lege, unul dintre acestea prevede indexarea pensiei de două ori pe an, transmite Breaking News cu referire la sputnik.md.
Ieri la Președinție au continuat consultările cu partenerii de dialog social pe marginea proiectelor sociale din domeniul sistemului de pensionare, lansate de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit unui comunicat remis de serviciul de presă al Președinției, la discuții au participat responsabili din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și ai Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Pensia în Moldova va fi majorată de două ori pe an
În cadrul ședinței a fost examinat proiectul de lege cu privire la indexarea pensiilor de două ori pe an. Prin acest proiect se propune indexarea pensiilor de două ori – pe 1 aprilie și 1 octombrie. Indexarea pe 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare– pentru toți beneficiarii, echivalent cu media Indicelui Prețurilor de Consum pe ultimii trei ani.
Pe 1 octombrie 2020, de indexare vor beneficia circa 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență. Acest plafon va fi majorat treptat, cuprinzând un număr tot mai mare de beneficiari ai dublei indexări. Această indexare se va efectua fie în mărimea indicatorului mediei IPC pe ultimii trei ani, fie la nivelul IPC din primul semestru al anului de referință – se va utiliza indicatorul cel mai mare dintre aceste două.
Un alt proiect de lege cu impact social prezentat astăzi în cadrul ședinței la Președinție prevede garantarea de către stat, pe un termen determinat, a dreptului la pensia soțului decedat – soțului supraviețuitor.
Important pentru pensionarii care lucrează – ce se va întâmpla cu mărimea pensiei
Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2018 au decedat 3268 de persoane care au primit pensia o perioadă mai mică de cinci ani după stabilirea acestui drept.
„Datele menționate denotă faptul, că persoanele contribuie la sistemul de asigurări sociale prin achitarea pe parcursul activității profesionale a contribuțiilor de asigurări sociale, însă perioada medie de primire a pensiei este de 2,6 ani. Această statistică este absolut demotivantă pentru contribuabilii la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat”, susține Președinția.
Președintele țării va înainta în scurt timp Parlamentului proiectele vizate cu titlu de inițiativă legislativă.