Premierul Pavel Filip a participat, în seara zilei de ieri, la recepţia organizată de către Delegaţia UE în Republica Moldova cu ocazia Zilei Europei. Cu acest prilej, prim-ministrul a adresat un mesaj de felicitare tuturor celor care susțin și promovează valorile europene, precum: pacea, libertatea, democrația și statul de drept, transmite Breaking News.
Totodată, premierul a menționat că, în acest an, Ziua Europei are o importanță deosebită pentru țara noastră datorită celor trei aniversări pe care le marcăm. Se împlinesc 5 ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, Acord care a stat la baza programului de guvernare și a permis demararea mai multor reforme. 5 ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE și 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic. Acest cadru politic oferă celor 6 state − membre posibilitatea de a se apropia mai mult de UE.
Prim-ministrul a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în demersul său european, inclusiv în momentele complicate pentru țara noastră.
Oficialul european a menționat că Uniunea Europeană a fost și rămâne un vecin apropiat și un partener deschis și onest al Republicii Moldova.