Pavel Filip a declarat că decizia celor șase deputați, de a părăsi formațiunea, a fost una previzibilă

Președintele PDM, Pavel Filip, a declarat că decizia celor șase deputați conduși de Andrian Candu, de a părăsi formațiunea și fracțiunea parlamentară a fost una previzibilă, iar...

Președintele PDM, Pavel Filip, a declarat că decizia celor șase deputați conduși de Andrian Candu, de a părăsi formațiunea și fracțiunea parlamentară a fost una previzibilă, iar motivele anunțate au fost drept pretexte și nu cele reale. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul democraților a spus că cei șase au fost ghidați de cineva să facă acest pas. Întrebat dacă este vorba despre fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc, Filip a evitat să dea un nume.

”Nu este jocul lor. Sunt influențe din exterior. Vom vedea mai târziu din partea cui. Motivele adevărate nu sunt cele anunțate public”, a declarat Filip.

Președintele PDM a spus tranșant că, în prezent, formațiunea nu negociază cu nimeni formarea unei coaliții, nici pe stânga, nici pe dreapta.

”Aceste decizii dacă vor fi luate, vor fi luate transparent, la Biroul politic. Era un pretext”, a precizat Filip.

Democratul a mai menționat că cei șase trebuiau să discute în partid și să reformeze din interior formațiunea.

”În perioada de criză din vara anului trecut, unii din cei care au plecat din partid nici măcar nu erau în țară, nu s-au implicat în consolidarea partidului. Au stat departe de partid în speranța că PDM se va dezbina. Dar când au văzut că nu s-a întâmlat acest lcuru au devenit foarte activi”, a declarat deputatul.

Filip le-a amintit celor care au plecat că fracțiunea PDM  a votat in corpore, fără nicio pretenție, în noiembrie 2019, pentru demisia Guvernului Sandu și pentru învestirea Guvernului Chicu.

” Între noi și colegii care au plecat există diferențe de viziune legate de democrația internă din partid, de finanațarea partidelor politice”, a menționat Filip.

”Am luat act de plecarea acestora și credem că aceasta este bine pentru PDM și cei șase care au plecat”, a conchis Filip.

In this article

Join the Conversation