Patru morţi şi şapte răniţi în vestul Iranului, într-o luare de ostatici

Cel puţin patru persoane – inclusiv atacatorul – au fost ucise, iar alte şapte au fost rănite, miercuri, într-o luare de ostatci la sediul unei fundaţii cu legături...

Cel puţin patru persoane – inclusiv atacatorul – au fost ucise, iar alte şapte au fost rănite, miercuri, într-o luare de ostatci la sediul unei fundaţii cu legături cu statul, la Ilam, în vestul Iranului, anunţă surse oficiale, relatează AFP.

”Un bărbat în vârstă de 37 de ani, un membru al Fundaţiei Nevoiaşilor din oraşul Ilam, a intrat într-o sală cu o (o puşcă de asalt de tp) Kalaşnikov şi două grenade”, declară televiziunii de stat şeful poliţiei provinciei cu acelaşi nume, generalul Delavar Alqassi-Mehr.

Atacatorul ”a luat ostatci membri ai personalului, a început să tragă şi a detonat o grenadă, omorând trei persoane, inclousiv două femei, şi rănind (alte) şapte (persoane)”, precizează el.

Bilanţul ar putea creşte, deoarece patru răniţi se aflau în ”stare critică”, precizează Delavar Alghassi-Mehr.

Agresorul avea ”motive personale” şi s-a sinucis la faţa locului, potrivit agenţiei ioficilae iraniene de presă Irna.

Agenţia publică o înregistrare video care surprinde mai mulţi poliţişti şi bărbaţi în civil înarmaţi, dar şi membri ai Semilunei Roşii iraniene în exteriorul clădirii.

 

 

Acest incident a avut loc către ora locală 9.00 (7.30, ora României), la sediul Fundaţiei Nevoiaşilor, unul dintre cele mai puternice organisme de caritate din Iran.

Fundaţia s-a transformat într-un uriaş conglomerat, care deţine particopaţii în numeroase sectoare-cheie ale economiei iraniene, inclusiv în sectoarele petrolier şi minier.

In this article