PAS susține în continuare pe Olesea Stamate, candidata desemnată pentru circumscripția uninominală nr. 38, Hâncești

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că o va susține în continuare pe Olesea Stamate, candidata desemnată pentru circumscripția uninominală nr. 38,...

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că o va susține în continuare pe Olesea Stamate, candidata desemnată pentru circumscripția uninominală nr. 38, Hâncești, transmite Breaking News cu referire la zdg.md.

Potrivit reprezentanților formațiunii, Grigore Cobzac ar fi declarat anterior că nu intenționează să candideze la alegerile parlamentare noi din 15 martie.

„Regretăm situația creată”, mai notează PAS.

Membrul PAS Grigore Cobzac intenționează să candideze independent la alegerile din 15 martie. Reacția PAS și a PPDA

Grigore Cobzac, membru al PAS și candidat al blocului ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a depus cerere de înregistrare a grupului de inițiativă în vederea participării la scrutinul din 15 martie, în circumscripția uninominală nr. 38, Hâncești, în calitate de candidat independent la funcția de deputat. Reprezentanții Platformei DA au declarat că au propus inițial ca Grigore Cobzac să fie candidatul comun al celor două formațiuni politice.

Contactat de ZdG, Cobzac a menționat că a decis să candideze independent după ce mai mulți colegi de partid din raionul Hâncești și-au exprimat dezacordul față de intenția PAS de a o desemna pe Olesea Stamate.

La scrutinul legislativ din 24 februarie 2019, Cobzac a obținut 33,44% dintre voturi. Anterior, el a fost deputat din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova și președintele raionului Hâncești.

Până în prezent, în cursă a fost înregistrat candidatul PDM, Ion Mereuță, și cel al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Ștefan Gațcan.

De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate a desemnat-o pe Olesea Stamate, Partidul Unității Naționale – pe Vlad Țurcanu, blocului electoral UNIREA – pe Dorin Chirtoacă și Partidul ,,Șor” – pe Vitalie Balinschi. Grupurile de inițiativă ale celor patru candidați sunt în proces de colectare a semnăturilor. Totodată, Partidul Liberal Democrat din Moldova a anunțat că îl desemnează pe Anatolie Postolachi, iar Platforma DA a precizat că nu va participa la scrutin, după ce Mihail Druță nu a acceptat să candideze din partea unui partid, dorind să fie susținut și de alte formațiuni.

Alegerile parlamentare noi din circumscripția electorală uninominală nr. 38 vor avea loc la 15 martie. Vineri, 24 ianuarie, a expirat termenul de depunere a actelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

In this article


Join the Conversation