PAS și PPDA încă nu au decis, dacă vor avea un candidat unic în alegerile parlamentare noi din Hâncești

Deși de ieri pot fi deja desemnați și înregistrați candidații la alegerile parlamentare noi care vor avea loc în luna martie la Hâncești, membrii celor două partide din...

Deși de ieri pot fi deja desemnați și înregistrați candidații la alegerile parlamentare noi care vor avea loc în luna martie la Hâncești, membrii celor două partide din blocul ACUM, PAS și PPDA încă nu au decis, dacă vor avea un candidat unic sau vor înainte câte o persoană din partea fiecărei formațiuni.

Liderii celor două partide, Maia Sandu și Andrei Năstase, spun că la această etapă poartă discuții, transmite BreakingNews cu referire la tv8.md.

Cei din PAS urmează să anunțe candidatul pe care-l vor susține la Hâncești în următoarele zile, a spus Maia Sandu aseară, la emisiunea Puterea a Patra de la N4.

„Am început discuțiile cu colegii de la Platforma DA, am încercat să avem această discuție, să vedem dacă putem merge cu un candidat comun… Ei se gândesc”, a spus Sandu.

Între timp, în târg se zvonește că fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate ar putea fi cea care va fi înaintată de PAS la aceste alegeri. „E nevoie să avem o decizie finală în partid, nu o să vă spun nici da, nici nu”, a spus Maia Sandu despre candidatura Olesei Stamate.

La rândul său, liderul PPDA Andrei Năstase susține că membrii formațiunii pe care o conduce au discutat o dată cu colegii lor din PAS despre acest subiect, însă o decizie finală nu a fost luată deocamdată: „Urmează să mai discutăm, dacă vom găsi sau nu un candidat pe care să-l sprijinim cu toții. Noi am avut anul trecut un candidat care s-a clasat pe locul doi la alegerile precedente”, a spus Năstase la emisiunea Politica Nataliei Morari de la TV8.

Întrebat despre candidatura Olesei Stamate, Andrei Năstase a spus: „Suntem la o primă rundă de discuții cu cei de la PAS. Sunt multe nume și în Platforma Da și PAS are mai multe nume, pe care le discutăm”, a spus președintele PPDA.

Alegerile parlamentare noi în circumscripția Hîncești vor avea loc pe data de 15 martie 2020. Deocamdată, nimeni nu și-a înaintat candidatura pentru a participa la acest scrutin.

In this article


Join the Conversation