Partidul Politic „Șor” a declarat astăzi că devine parte componentă a „blocului antiguvernamental” anunțat astăzi de liderul grupului „Pro Moldova”, Andrian Candu.
“Considerăm că în situația actuală disputele politice între forțele opoziției, supărările și frustrările politice trebuie lăsate deoparte”, se conține în comunicatul formațiunii “Şor”.
Amintim că zilele trecute, despre cooperarea intensă dintre grupul PROMoldova şi Ilan Şor, a vorbit şi primarul de Bălţi, Renato Usatîi. Acesta a declarat că Șor și Candu discută aproape zilnic, iar proiectul politic PROMoldova îi aparține chiar figurantului principal din dosarul privind jaful sistemului bancar din Republica Moldova, Ilan Șor.
Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, consideră că una dintre cauzele pentru care grupul Candu a părăsit partidul ar fi fost o finanțare „dubioasă” a PDM.
„Fiecare om are dreptul să înțeleagă mai bine lucrurile și eu îmi doresc ca în fracțiunea PD să se cunoască că finanțarea partidului trebuie să fie una transparentă. Apropo, atunci când ne-am despărțit cu un grup de deputați, anume acest lucru a fost mărul discordiei între noi, pentru că nu am acceptat finanțări dubioase care ni se propuneau. Asta nu o spun pentru prima dată. Se vorbea că vom avea finanțare, am încercat să aflu totuși de unde vom avea această finanțare pentru PD, pentru că eu, fiind în funcție de prim-ministru, am suferit cel mai mult”, a declarat Filip.