Partidul ȘOR a început lucrările de iluminare stradală în al treilea sat din circumscripțiile în care a învins la alegeri

La doar două săptămâni de la anunțarea noului program infrastructural de anvergură, care prevede iluminarea a 104 localități din Republica Moldova, Partidul Șor a început lucrările în al...

La doar două săptămâni de la anunțarea noului program infrastructural de anvergură, care prevede iluminarea a 104 localități din Republica Moldova, Partidul Șor a început lucrările în al treilea sat deja – Furceni, raionul Orhei. Astfel, peste aproximativ o lună, locuitorii satului vor uita de întuneric pe străzi, pe timpul nopții, transmite Breaking News cu referire la partidulsor.md.

La Furceni lucrările au început chiar în ajunul sfintelor sărbători de Paști, iar la lansarea acestora a participat și deputatul Partidului ȘOR, Marina Tauber. Ea a dat asigurări că toate lucrările vor fi de calitate și vor fi realizate în termeni restrânși, amintind, în același timp, că proiectele de infrastructură ale Partidului ȘOR la Furceni, precum și în toate celelalte localități, vor continua cu reparația drumurilor și reabilitarea instituțiilor medicale și de învățământ.

La Furceni lucrează două echipe de câte trei persoane. Conform proiectului tehnic, ei urmează să tragă aproximativ 12.000 de metri de cablu și să instaleze 270 de corpuri de iluminat – becuri LED econome.

Partidul ȘOR a anunțat recent un amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii tuturor celor 104 localități din circumscripțiile 18 și 19 acolo unde formațiunea și reprezentanții acesteia – Ilan Șor și Marina Tauber – au învins la alegerile parlamentare din 24 februarie. Cei doi au promis după victorie că vor realiza schimbări majore de infrastructură în localitățile din cele două circumscripții, ceea ce a și început să fie realizat. Printre acestea se numără reparația drumurilor, iluminarea stradală, implementarea proiectului “Capitalul matern”, reparația școlilor, a grădinițelor, dar și deschiderea punctelor medicale, a farmaciilor și magazinelor sociale în fiecare localitate.

La Breanova, Orhei, noul sistem de iluminare stradală a fost deja dat în exploatare. Aici muncitorii au întins aproximativ 12 km de cablu, au instalat 250 de corpuri de iluminat LED și panouri de automatizare noi. Liderul Partidului ȘOR, deputatul Ilan Șor a anunțat la Breanova că formațiunea sa nu doar că a asigurat instalarea iluminatului stradal în localitate, dar va suporta și cheltuielile pentru consumul de energie electrică.

În curând, iluminarea stradală va fi finalizată și în satul Cișmea, același raion, unde lucrările se efectuează în ritm alert. Lansate acum două săptămâni, lucrările sunt finalizate în proporție de 75%. Deja a fost tras cablul electric și instalate panourile de automatizare. A rămas să fie montate corpurile de iluminat, astfel că în scurt timp și locuitorii satului Cișmea se vor bucura de iluminat stradal.

 

 

 

In this article


Join the Conversation