Parlamentul va avea un nou deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
CHIȘINĂU, 18 – Sputnik. Mandatul de deputat al lui Igor Dodon ar putea trece la fostul deputat Adrian Lebedinschi, la fel membru al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Mandatul va trece la următorul membru de pe lista BESC după ce Igor Dodon a anunțat astăzi, 18 octombrie, că renunță la mandatul de parlamentar, transmite sputnik.md.
În cazul în care Lebedinschi va refuza să devină deputat, mandatul trece la numărul 34 de pe listă, adică la fostul deputat Alexandru Nesterovschi. Acesta din urmă candidează la funcția de primar al municipiului Bălți.
În cazul victoriei lui Nesterovschi la Bălți, următorul care ar putea primi mandatul de deputat este membrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Adrian Albu, care a deținut funcția de secretar general al Parlamentului.
Amintim, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că renunță la mandatul de deputat. Politicianul a precizat că o cerere în acest sens va fi transmisă Secretariatului Parlamentului în următoarele zile. El afirmă că a luat această decizie pentru că în calitate de lider de opoziție ar putea fi mai util în afara Parlamentului.