Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, anunță reținerea unui bărbat bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180 mii dolari din Ucraina, la postul vamal Vulcănești, la sfârșitul lui martie.
Bărbatul cu vârsta de 32 de ani a fost supus perchezițiilor – la domiciliul și în mijloacele de transport ale acestuia. Urmează ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să solicite aplicarea arestului preventiv în privința învinuitului, care anterior a fost cercetat și pentru huliganism și pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate.
În ceea ce-i privește pe ceilalți patru bărbați care au tăinuit banii în vamă (video), aceștia continuă să fie investigați în stare de arest preventiv, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Măsura a fost dispusă urmare a contestării de către PCCOCS la Curtea de Apel Chișinău a refuzului demersului procurorilor de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.