Opinie: Electoratul din R.Moldova nu prea înțelege deocamdată și este gata să voteze conform principiului “răului mai mic”

Electoratul din Republica Moldova, din păcate, nu prea înțelege deocamdată și este gata să voteze conform principiului “răului mai mic”, a declarat în cadrul studioului postului de radio...

Electoratul din Republica Moldova, din păcate, nu prea înțelege deocamdată și este gata să voteze conform principiului “răului mai mic”, a declarat în cadrul studioului postului de radio Sputnik politologul Ian Lisnevschi.

Suntem nevoiți să constatăm că electoratul din R. Moldova mai are mult până va fi pregătit să aleagă politicieni care se țin de cuvânt și demonstrează anumite rezultate reale în activitatea lor.  La noi sunt foarte puțini alegători care se interesează și de altceva decât de lozinci, cum ar fi lucrurile realizate, programele candidaților și, mai ales, care se gândesc să ceară de la politicieni realizarea promisiunilor electorale.  În aceleași timp, spune politologul Ian Lisnevschi,  anumite pârghii de influență are nu doar guvernarea, ci și opoziția, iar în țările dezvoltate alegătorul este gata să ceară de la politicieni realizarea programelor electorale.

“În Parlamentul Republicii Moldova opoziția are destule pârghii puternice pentru a pune presiune pe Guvern. Dar nu vedem să folosească aceste pârghii. În afară de proteste și declarații pe Facebook,  nu vedem din partea opoziției acțiuni concrete”, a spus Lisnevschi.

Potrivit politologului, în ultima perioadă partidele din Moldova au trecut la strategia programelor de scurtă durată, de 1-2 ani. Candidații propun programe care cuprind perioada până la următoarele alegeri prezidențiale sau parlamentare, de parcă mai departe nu mai există nimic și nu mai trebuie de făcut nimic.

Din păcate, au trecut demult acele vremuri când atât guvernarea, cât și opoziția propuneau strategii de lungă durată, pe câțiva ani, care putea fi realizate. “Învierea” aproape din nimic a PLDM-ului este, la fel, un proiect de scurtă durată, a subliniat Lisnevschi. Chiar dacă liderul acestui partid nu este novice în politică, planurile PLDM se limitează doar la posibilitatea de a folosi campania electorală prezidențială pentru a afla cât mai multă lume că PLDM a revenit în politică, miza fiind alegerile parlamentare. Despre ce vor face mai departe, PLDM nu are nicio strategie.

In this article