Odințov: PAS își discreditează președintele, care în 2018 declara că soarta Stadionului Republican trebuie să o decidă cetățenii

PAS își discreditează președintele, care în 2018 declara că soarta Stadionului Republican trebuie să o decidă cetățenii. Astfel președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Alexandr Odințov,...

PAS își discreditează președintele, care în 2018 declara că soarta Stadionului Republican trebuie să o decidă cetățenii. Astfel președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Alexandr Odințov, a comentat decizia PAS, dar și a altor partide pro-europene, de a părăsi ședința CMC, în momentul în care se discuta subiectul privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului local pe subiectul Stadionului Republican.

“Referendumul este o procedură democratică, de ce vă este frică? PAS s-a obișnuit deja cu dictatura și se tem de organizarea unui referendum. Absurd”, a declarat Odințov.

Consilierul PSRM spune că ceea ce face PAS este un circ, ori un partid care se declară apărător al normelor democratice nu poate să se pronunțe împotriva unui referendum.

“Rușine! Să nu vă fie frică de democrație. Da, noi nu putem lua decizii cu privire la proprietatea privată, dar noi putem să decidem ce va fi pe acest teren, deoarece anume CMC aprobă planurile zonale”, a mai spus Odințov.

In this article