O fetiţă în vârstă de patru ani a fost atacată de un bărbat cu un cuţit într-un supermarket din oraşul german Wangen şi transportată la spital cu răni grave, relatează agenţia DPA.
FB: Potrivit poliţiei, suspectul a atacat brusc.
Motivaţia atacului, care a avut loc miercuri după-amiază, încă nu este clară. Potrivit poliţiei, suspectul în vârstă de 34 de ani, un sirian care deţine şi cetăţenie olandeză, nu era un cunoscut al fetei sau al mamei acesteia, relatează Agerpres.
Potrivit poliţiei, suspectul a atacat brusc, iar un martor a intervenit, „l-a deposedat de cuţit şi apoi l-a urmărit”, dar până să intervină martorul, atacatorul a reuşit să o rănească grav pe fetiţă, care a fost între timp operată şi se află în stare stabilă.
Suspectul a părăsit magazinul după atac, dar a fost arestat după ce acel martor a anunţat poliţia şi a precizat unde se afla acesta. Suspectul este prezentat joi după-amiază unui judecător.
Magazinul unde a avut loc atacul era deschis normal joi. Primarul oraşului Wangen, din landul Baden-Württemberg, a declarat că este alături de familie, pe care o cunoaşte.
„Nu am avut niciodată o infracţiune ca aceasta”, a spus edilul, în timp ce şi poliţia a ţinut să menţioneze că „agresiuni de acest fel sunt foarte rare”.