O familie, pornită la odihnă în Bulgaria, a avut o situație neplăcută la trecerea frontierei moldo-române, permisul de conducere al șoferului mașinii s-a dovedit a fi falsificat. Deși i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, conducătorul auto urmează să răspundă penal pentru uz de fals în actele oficiale, transmite Breaking News.
În punctul de trecere Cahul, pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat astăzi, în jurul orei 02:30, un Audi Q7 înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia a fost legitimat un cetățean moldovean de 31 de ani. La controlul documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au observat că permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile române, nu corespunde unui document original. Cercetarea minuțioasă, cu ajutorul tehnicii din dotare, au confirmat suspiciunile angajaților PF. Ba mai mult, în declarații șoferul a precizat că ar fi știut despre falsificarea acestuia, însă folosirea acestuia nu ar fi fost intenționată deoarece confundase cu permisul original, rămas acasă.
Tânărul a mai relatat că acum câteva luni a intrat în posesia acestui document, apelând la ajutorul unei persoane identificate pe rețelele de socializare, care contra sumei de 100 de euro i-a și perfectat permisul. Din spusele acestuia, permisul falsificat nu l-ar fi folosit, deoarece obținuse și originalul în același timp. În prezent, când decise să călătorească cu familia, din grabă a încurcat documentele.
Pentru a fi autorizată trecerea frontierei, la volanul mașinii a urcat altă persoană, tânărul documentat și-a continuat călătoria în calitate de pasager.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în infracțiune.