O adolescentă, găsită moartă într-un cărucior pentru cumpărături

O adolescentă în vârstă de 17 ani din Italia a fost găsită moartă într-un cărucior de cumpărături, în apropierea unor pubele de gunoi. Tânăra ar fi fost înjunghiată...

O adolescentă în vârstă de 17 ani din Italia a fost găsită moartă într-un cărucior de cumpărături, în apropierea unor pubele de gunoi. Tânăra ar fi fost înjunghiată de iubitul ei, relatează leggo.it.

Un trecător a observat trupul neînsuflețit al fetei și a alertat serviciile de urgență. La fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști, care au demarat o anchetă, transmite breakingnews.md cu referire la Protv.ro.

Există suspiciuni că adolescenta ar fi fost înjunghiată mortal de iubitul său în vârstă de 17 ani chiar în apartamentul în care el locuia cu mama lui, în cartierul Primavalle din Roma. Totul ar fi pornit de la o ceartă între cei doi.

După ce ar fi ucis-o în apartament, tânărul i-ar fi așezat cadavrul într-un cărucior de cumpărături, în apropierea unor pubele de gunoi.

În urma investigațiilor preliminare, iubitul victimei, originar din Sri Lanka, dar născut la Roma, a fost arestat și interogat. Corpul neînsuflețit a fost dus la morgă, unde se va efectua autopsia. Rezultatele acesteia vor face lumină în acest caz.

Polițiștii continuă cercetările.

In this article