NEGRU: Abia după anticipate vom vedea fața adevărată a președintei noastre sau, mai corect, a consilierului „din altă parte”

Președintele țării, Maia Sandu, ar putea să renunțe la ideea integrării europene, iar primele semnale, care ar confirma acest fapt, deja apar. Despre aceasta Nicolae...

Președintele țării, Maia Sandu, ar putea să renunțe la ideea integrării europene, iar primele semnale, care ar confirma acest fapt, deja apar. Despre aceasta Nicolae Negru a scris într-un editorial publicat pe Ziarul Național.

“Nu e suficient că ea nu mai pomenește despre trupele ruse de pe Nistru și nu cere retragerea acestora (în programul de guvernare prezentat de Igor Grosu, sintagma „trupele ruse” nu se întâlnește nici măcar o singură dată, nici măcar aluziv nu se vorbește despre necesitatea retragerii militarilor ruși, a depozitului primejdios de a Cobasna de pe teritoriul Republicii Moldova)”, spune Negru.

Negru mai spune că decizia Maiei Sandu de a renunța la integrarea europeană, cel mai probabil, se va produce după alegerile parlamentare anticipate.

“Așa ceva e imposibil, vor spune simpatizanții PAS. Noi însă nu putem fi atât de siguri. Dacă nu ne mai pasă de prezența trupelor ruse, dacă nu credem că retragerea acestora e vitală pentru Republica Moldova, inclusiv pentru lupta cu corupția, înseamnă că nu ne pasă nici de integrarea europeană, nu o mai considerăm o prioritate. Căci cum ne-am putea imagina intrarea în UE cu trupe ruse pe teritoriul nostru? Dacă enigmaticul consilier „din altă parte” îi va sugera să renunțe la „integrarea europeană”, ca să nu supere Rusia, Maia Sandu va renunța. Dar nu înainte de alegerile parlamentare anticipate, firește… Abia după alegerile anticipate vom vedea fața adevărată a președintei noastre sau, mai corect, a consilierului „din altă parte”, mai scrie Negru.

In this article