Nava care ar fi transportat nitratul de amoniu, care a provocat explozia din Beirut, nu se află sub pavilionul R.Moldova din 2014

Nava aflată sub pavilionul R. Moldova care a transportat nitratul de amoniu care a provocat explozia din Beirut a fost radiată forţat din Registrul de Stat din...

Nava aflată sub pavilionul R. Moldova care a transportat nitratul de amoniu care a provocat explozia din Beirut a fost radiată forţat din Registrul de Stat din anul 2014. Prcizarea a fost făcută pentru TVR MOLDOVA de către Vadim Pavalachi, directorul adjunct al Agenţiei Navale.

Potrivit acestuia, nava nu se află sub pavilionul Republicii Moldova de 6 ani.

„Conform legii, în cazul în care armatorul nu achită confirmarea anuală – prelungirea pentru un an a certificatului de aflare sub pavilionul Republicii Moldova – legislatorul este obligat să radieze forţat nava. Totodată, din cauza unei defecţiuni tehnice şi, cel mai probabil nu a fost posibil de reparat din cauza ordinului financiar, nava a fost abandonată în portul dat”, a spus Vadim Pavalachi.

Amintim că puternica explozie ce s-a produs marţi, 4 august, în Beirut, Liban a fost provocată de 2.750 de tone de nitrat de amoniu, stocate în depozitul portului din Beirut şi transportate acum 6 ani de cargoul Rhosus, sub pavilionul Republicii Moldova, dar proprietate a unui afacerist rus.

In this article