Impact pe contrasens, la Bumbăta: două mașini avariate, șoferii au scăpat nevătămați

Un accident rutier s-a produs pe 27 august, în apropierea localității Bumbăta, raionul Ungheni. Un șofer de 38 de ani ar fi pierdut controlul volanului, a ajuns pe...

Un accident rutier s-a produs pe 27 august, în apropierea localității Bumbăta, raionul Ungheni. Un șofer de 38 de ani ar fi pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens și a lovit lateral un automobil condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani.

În urma impactului, ambele automobile au fost avariate. Din fericire, niciunul dintre cei doi șoferi nu a fost rănit.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența alcoolului.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article