Sputnik-V este un vaccin sigur și eficient, fiind aprobat în 62 de țări, inclusiv în Republica Moldova. Acesta poate fi administrat persoanelor adulte, cu vârsta de la 18 ani. Despre aceasta ministerul Sănătății anunță pe site-ul vaccinare.gov.md.
Potrivit informațiilor, eficiența serului este de 91,6% împotriva COVID-19 și 100% împotriva formelor severe de COVID. Schema de administrare fiind de două doze la un interval de 21 de zile.
Amintim că astăzi la Chișinău va ajunge a doua tranșă de vaccinuri din Federația Rusă ”Sputnik V”, asta după ce săptămâna trecută a fost adus primul lot de ser. Vaccinul este oferit țării noastre cu titlu de donație din partea Federației Ruse la solicitarea președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi a liderului PSRM, Igor Dodon.