Ministrul Economiei: Starea drumurilor naționale pe parcursul perioadei de iarnă

Ministrul Economiei și Infrastructurii, a convocat astăzi o ședință de urgență şi a cerut implicarea activă a tuturor instituțiilor responsabile de starea drumurilor naționale pe parcursul perioadei de...

Ministrul Economiei și Infrastructurii, a convocat astăzi o ședință de urgență şi a cerut implicarea activă a tuturor instituțiilor responsabile de starea drumurilor naționale pe parcursul perioadei de iarnă. De asemenea, ministrul a făcut apel către Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, ca toate camerele de pe trasee să fie funcționale, astfel ca cetățenii să verifice starea drumurilor înainte de a porni într-o călătorie, transmite Breaking News cu referire la politics.md.

„La moment, circulația rutieră pe drumurile naționale este satisfăcătoare. Și în continuare vom depune eforturi pentru ca toate traseele să fie practicabile. Am să merg în teritoriu pentru a inspecta și verifica cum decurg lucrările de curățire a drumurilor. De asemenea, îndemn pietonii și conducătorii să fie atenți în trafic, să respecte regulile de circulație și indicatoarele rutiere, să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special a celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă”, a declarat Chiril Gaburici.

În această noapte, pe drumurile naționale s-au efectuat lucrări de patrulare şi combatere a lunecușului. În procesul tehnologic au fost implicați 312 de muncitori rutieri, antrenate 109 utilaje speciale și au fost utilizate 1624,5 tone de material antiderapant.

Pe drumurile naționale se efectuează continuu lucrări de patrulare și combatere a lunecușului. La moment, circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă.

Pentru informarea operativă despre condițiile de circulație rutieră în perioada de iarnă, la întreprinderile de exploatare a drumurilor din teritoriu, inclusiv și la Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” funcționează serviciul în regim „non-stop” (telefon: 22-55-30; 74-89-61, email: [email protected]).

De asemenea, pentru a vedea starea drumurilor, dar și imaginile actualizate la fiecare jumătate de oră – accesați site-ul www.asd.md.

In this article


Join the Conversation