Ministra Justiției răspunde la criticile privind preselecția procurorului general

Ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a apărat într-un interviu exclusiv la Europa Liberă decizia comisiei de preselecţie a procurorului general în faţa criticilor că s-au selectat în special...

Ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a apărat într-un interviu exclusiv la Europa Liberă decizia comisiei de preselecţie a procurorului general în faţa criticilor că s-au selectat în special procurori, nu și reprezentanţi ai societăţii civile, spunând că „şi-ar fi dorit” şi ea să vadă mai mulţi candidaţi din societatea civilă care „să întrunească condiţiile”, dar că aceştia nu au existat.

„Concursurile merg bine acolo unde instituţiile statului îşi fac treaba. Am făcut muncă de detectivi. Data viitoare, ne vom gândi de zece ori dacă să facem concurs pe o astfel de poziţie”, a declarat ministra Stamate, transmite BreakingNews cu referire la Europalibera.org.

Cei patru candidați pe care comisia din care a făcut parte şi ministra i-a selectat şi propus Consiliului Superior al Procurorilor sunt procurorii Oleg Crîșmaru, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo, şi un singur reprezentant al societăţii civile, directorul Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea.

Prim-ministra Maia Sandu s-a declarat, marţi, dezamăgită de listă, spunând că se aștepta să cuprindă mai multe nume din societatea civilă.

Alţi critici s-au arătat nedumeriţi că de pe „lista scurtă” lipsește avocatul Ştefan Gligor, în schimb se regăsește Alexandr Stoianoglo, fost deputat democrat într-o legislatură anterioară.

„Argumentele domnului Stoianoglo din faţa comisiei au spulberat semnele de întrebare faţă de afilierea sa cu PD”, a afirmat, însă, ministra Stamate, care a mai spus că, personal, l-a votat pe Gligor, dar votul ei nu a fost suficient pentru ca acesta să se califice pentru concursul final.

Anterior, majoritatea parlamentară a modificat legislaţia pentru a permite şi juriştilor din afara procuraturii să participe la concursul pentru funcţia de procuror general.

In this article

Join the Conversation