
Militarul prin contract implicat în incidentul produs la Centrul de Instruire al Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, în urma căruia un coleg a fost împușcat accidental, ar putea fi sancționat disciplinar, inclusiv prin eliberarea din serviciul militar. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Oficialul a precizat că toate persoanele care vor fi găsite vinovate de încălcarea regulilor de securitate sau a procedurilor de utilizare a armamentului vor fi trase la răspundere conform legislației în vigoare. Cazul este în prezent investigat de Procuratură și Poliție, iar Ministerul Apărării colaborează cu instituțiile de drept pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.
Totodată, Ministerul Apărării a anunțat că va implementa măsuri suplimentare de prevenire, pentru a reduce riscul producerii unor incidente similare în timpul activităților de instruire militară.
Între timp, militarul rănit rămâne internat la Spitalul Clinic din Bălți, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe. Potrivit autorităților din domeniul sănătății, acesta se află în stare gravă, dar stabilă, fiind monitorizat de medici.
Incidentul s-a produs marți, în jurul orei 16:40, în timpul unui exercițiu de instruire. Militarul a fost împușcat accidental în zona abdomenului de către un coleg care manevra un pistol de tip Glock 19.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

