Mesajul primarului capitalei de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

În Chișinău sunt 69 de mii de persoane cu diverse grade de dizabilitate, iar majoritatea dintre ele primesc ajutoare din partea municipalității. Cel puțin asta spune primarul general...

În Chișinău sunt 69 de mii de persoane cu diverse grade de dizabilitate, iar majoritatea dintre ele primesc ajutoare din partea municipalității. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, ce este marcată astăzi.

„La nivel municipal venim cu diverse acțiuni de ajutorare pentru fiecare categorie.

Vorbim aici despre:

– Acordarea asistenţei medicale pentru procedura de protezare dentară, costul unei asemenea proceduri fiind de până la 5000 de lei.

– Acordarea compensației lunare în mărime de 70 de lei pentru circulația în transportul public urban.

– Pentru persoanele cu dizabilităţi severe, atât adulți, cât și copii, au fost aprobate 900 de unități de asistenți personali.

– Pensionarii, persoanele cu dizabilităţi, familiile social-vulnerabile, sunt scutite de plata pentru surplusul de apă indicat în facturi (diferența cotei-părți la apă dintre contorul blocului și contorul din apartament se achită din bugetul local).

⁃ Sunt oferite compensații pentru diferența de tarif la transportarea deșeurilor.

– Acordarea de prânzuri gratuite la cantinele sociale.

– Asigurarea cu dispozitive medicale, non-medicale și servicii de protezare oculară. Pentru prima dată 102 persoane cu dizabilități de vedere au beneficiat de protezare oculară gratuită.

– 722 de persoane cu deficiențe de auz au primit gratuit aparate auditive.

⁃ Totodată, persoanele cu necesităţi speciale au beneficiat de termometre, tonometre, bastoane speciale.

– Au fost montate în premieră 28 de semafoare sonore la mai multe intersecții și a fost amenajat în preajma acestora pavaj tactil.

– În mai multe instituţii publice au fost schimbate ascensoarele şi adaptate la necesităţile persoanelor cu dizabilități locomotorii, care se deplasează în cărucioare.

– Persoanele care suferă de diabet zaharat au fost asigurate cu seturi de accesorii pentru determinarea glicemiei.

– Pentru 600 de apartamente au fost procurate şi instalate sonerii luminiscente pentru persoanele cu deficiențe de auz.

– Au fost scutiți 100% de taxele anuale pentru întreținerea mormintelor rudelor.

– Au fost reparate trecerile pietonale și drumul de acces în perimetrul străzilor Pietrarilor 2, 2A, 14/1, 14/2, 14/3, 14/4, șos. Hîncești 70/4, str. Drumul Viilor 36/2, 40, 42, unde locuiesc persoane cu deficiențe de văz.

– La mai multe instituţii de învăţământ din capitală au fost construite rampe de acces pentru persoane cu mobilitate redusă.

– A fost procurat mobilier în școala auxiliară nr.6, mun. Chișinău, unde a fost amenajat teritoriul, a fost restabilit iluminatul, instalat teren de joacă cu accesorii pentru copiii cu dizabilități”, a declarat Ceban.

 

Primarul a vorbit și despre infrastructura orașului. Ceban spune că municipalitatea face tot posibilul ca toate proiectele noi realizate să corespundă cerințelor persoanelor cu dizabilități.

 

„Creăm zone noi de odihnă și de joacă special amenajate, care nu au mai fost până acum în oraș.

Anul acesta am construit noi terenuri de joacă și de sport pentru persoane cu necesitați speciale. Totodată, proiectele vechi sunt ajustate și sunt create condiții. Mai avem mult de lucrat la acest capitol. Important este că în prezent lucrăm la Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Consiliului Coordonator pentru situația persoanelor cu dizabilități pe lângă Primarul general al municipiului Chișinău”, a precizat edilul.

Primarul a mai adăugat că își propune să aibă discuții permanente și să colaboreze pentru a putea face mai multe lucruri frumoase împreună.

In this article