Marea Britanie va oferi sprijin financiar Moldovei și Georgiei

„Credem cu fermitate că una dintre cele mai bune modalități de a proteja Moldova împotriva atacului fizic este să ajutăm ucrainenii să se apere împotriva agresiunii rusești”, a...

„Credem cu fermitate că una dintre cele mai bune modalități de a proteja Moldova împotriva atacului fizic este să ajutăm ucrainenii să se apere împotriva agresiunii rusești”, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe a Marii Britanii, James Cleverly, citat de CNN.

James Cleverly a mai opinat că puțini înțeleg tacticile înșelătoare ale activității maligne rusești așa cum le cunosc Moldova și Georgia. „Marea Britanie nu va sta absentă în timp ce Moscova subminează flagrant democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a acestor țări”, a adăugat Cleverly.

James Cleverly se află într-o vizită oficială la Chișinău, ce are drept scop anunțarea unui sprijin financiar suplimentar pentru Moldova și Georgia. Astfel, Moldova urmează să primească peste 12 mln de dolari (10 mln de lire sterline) pentru „finanțarea reformelor în economie și administrare, inclusiv în sectorul energetic”, potrivit CNN.

„Noul suport pentru Moldova vine suplimentar celor 14 mln de dolari (peste 12 milioane de lire sterline) destinați activității critice în domeniile anticorupție și transparență în țară”, se arată într-o declarație a guvernului Marii Britanii.

Ministrul Afacerilor Externe a Marii Britanii urmează să anunțe, de asemenea, o contribuție de peste 600.000 USD (500.000 de lire sterline) pentru „crearea unui mediu pentru alegeri libere și corecte în 2024, protejându-i de interferențe din exterior”. „Marea Britanie crește sprijinul financiar pentru Moldova și Georgia, deoarece aceste state suferă în continuare din cauza impactului destabilizator al invaziei ilegale a Ucrainei de către Putin”, se arată în declarație.

sursa

In this article