În cadrul unui interviu pentru Iurie Dudi, un jurnalist din Federația Rusă, președintele Republicii Moldova Maia Sandu a vorbit despre munca sa, funcția pe care o deține. Șefa statului a recunoscut când a plâns ultima dată, dar și care este visul său în prezent. Totodată, Maia Sandu a vorbit despre corupția din Moldova, despre democrație, dar și despre războiului din Ucraina.
Fiind întrebată ce făcea în noaptea de 24 februarie 2022, Maia Sandu a spus că ea s-a trezit de una singură, în jurul orei 04:00.
„La noi deja se auzeau exploziile, am văzut că s-a început războiul, la ora 06:00 eu deja eram în oficiul meu și la 06:30 noi am organizat o ședință pentru a discuta toate planurile. L-am sunat primul pe ministrul Apărării, apoi pe premierul Moldovei. Apoi au mai urmat multe sunete, am discutat cu România, pentru a discuta toate cele întâmplate”, a spus Maia Sandu în cadrul interviului „вДудь”.
Cum ați fi procedat în locul lui Vladimir Zelenski?
„Eu știu cum aș proceda în locul lui. Unica decizie corectă este să rămâi, pentru că tu ești responsabil de poporul tău, de țara ta. Nu există o altă cale, nu ar trebui să existe întrebări în acest sens. Ești președinte, ai fost ales de oameni, oamenii așteaptă de la tine ceva, tu trebuie să fii acolo pentru poporul tău. Acesta este răspunsul meu sincer”, a punctat șefa statului.
Președintele R. Moldova a fost întrebată de jurnalist când a plâns pentru ultima dată. Aceasta a spus că nu își mai amintește cu exactitate.
„Cred că atunci când am privit un film. Sunt regizori moldoveni care au mers în Ucraina, au filmat un film despre războiul din Ucraina. Am mers la acel film aici, în Moldova. Cred că atunci ultima dată eu am plâns”, susține șefa statului.
Pe cine susțin moldovenii: Rusia sau Ucraina?
„Vreau să vă spun că toți moldovenii au venit în ajutorul refugiaților din Ucraina. Unii ucraineni au rămas pentru câteva zile, unii pentru câteva luni, alții și acum sunt aici. Oamenii și-au deschis ușile pentru refugiați. Toți moldovenii susțin ucrainenii. Moldovenii sunt oameni pașnici și majoritatea dintre moldoveni sunt împotriva acestui război. Moldova este o țară pașnică, oameni vor pace”, a menționat Maia Sandu.
Cât despre faptul că Ucraina ar fi propus Moldovei să rezolve problema cu regiunea transnistreană, Maia Sandu a spus că nu a existat niciodată nicio declarație oficială în acest sens.
„Ceea ce am citit precum că oamenii au vorbit despre asta, au fost doar din partea unor persoane neoficiale. De la persoane oficiale nu au venit astfel de propuneri. Noi mereu am vorbit că vom hotărî acest conflict cu Transnistria printr-o cale pașnică. Noi nu vrem să rezolvăm conflictul prin război”, a subliniat ea.
Dacă Federația Rusă va ataca Moldova, Moldova se va apăra?
Maia Sandu susține că autoritățile de la Chișinău vor face tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple. „Potrivit Constituției R. Moldova, noi trebuie să facem totul pentru a proteja oamenii. Noi avem armată, noi avem arme, noi facem investiții, dar noi totuși sperăm că acest război se va încheia și vom investi acești bani nu în armată, ci în economia țării”.
De asemenea, în cadrul interviului, Maia Sandu a fost întrebată ce nu-i place cel mai mult la munca sa. Aceasta spune că cel mai mult nu-i place că este urmărită oriunde nu ar merge.
„Îmi place foarte mult să fac hiking, dar asta înseamnă că chiar și când îl fac, la mine se uită, cum mă comport, cum mă îmbrac. Eu m-am deprins cu atenția, dar nu pot spune că îmi place asta. Îmi place când merg în străinătate, unde nimeni nu mă cunoaște și pot să merg liber pe drum.
(…) Când ajung acasă, după lucru, eu citesc toate corespondențele pe care le primesc ziua și nu reușesc să le citesc. Eu nu am timp să privesc ceva din divertisment. Eu citesc doar ceea ce trebuie să citesc, ceea ce primesc de la colegi, toate noutățile importante. Uneori, seara, pot privi ceva din divertisment. Pentru a scăpa de stres, eu prefer să merg în munți, ajută foarte bine. Merg câte 15-20 km pe zi, chiar ajută să scapi de stres”, a povestit Maia Sandu.
Cât despre visuri, șefa statului a recunoscut că are un vis mare, și anume – să doarmă, să se odihnească, să meargă pentru câteva săptămâni în munți.
„Îmi plac munții din România, îmi place natura de acolo. Simt că am nevoie de o vacanță. Ultima dată am mers în concediu pentru o săptămână anul trecut. Visul meu este ca Moldova să adere la UE, atunci voi dormi liniștită. Dacă Moldova va vota împotriva aderării, asta înseamnă că procesul nu se va încheia, ci va merge mai greu”, a precizat șefa statului.
În prezent, Maia Sandu spune că trăiește din salariul său, care este mai mic de 1.000 de euro. „Mulți oameni din Moldova așa trăiesc. Noi lucrăm la acest capitol, noi vrem să avem o economie mai puternică. (…) Când am lucrat în calitate de consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială, în Washington DC, SUA, aveam un salariu enorm. Acei bani pe care eu i-am câștigat atunci, m-au ajutat să supraviețuiesc până acum, pentru că eu o perioadă nu am avut deloc salariu, eram voluntar”.
De ce Moldova este o țară săracă?
„Unul dintre motive ar fi corupția, faptul că noi nu am putut forma un stat puternic, pentru că am avut oameni corupți la putere. Corupția este o problemă enormă pentru democrație. De asemenea, foarte multe persoane, tineri, pleacă din Moldova. Unii se întorc, însă, inclusiv din cauza războiului, unele persoane nu revin acasă pentru că nu se simt aici în siguranță. Noi trebuie să facem mai multe pentru a reîntoarce tinerii acasă”, susține președintele R. Moldova.
Totodată, în cadrul interviului, Maia Sandu a spus de ce nu s-a întâlnit niciodată cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
„Nu ne-am întâlnit pentru că nu am avut ce discuta. Chiar și înainte de război. Noi am discutat despre diferite lucruri, însă oficial nu ne-am întâlnit. Eu discutam cu el nu direct. (…) Cu toții știm că el a început războiul în Ucraina și el poate încheia acest război. Nu știu de ce nu vrea să-l încheie. (…) Noi am vrea să fim în relații bune cu toți vecinii noștri, însă nu cu cei care nu ne respectă”, a conchis aceasta.
Urmăriți întregul interviu mai jos: