MAEIE: Aproape 450 de moldoveni, care au rămas blocați în diferite țări, din cauza COVID-19, au fost duși acasă

Autoritățile moldovenești au facilitat, pe parcursul săptămânii trecute, aducerea în țară a 450 de cetățeni ai Republicii Moldova, blocați în mai multe țări europene din cauza restricțiilor impuse...

Autoritățile moldovenești au facilitat, pe parcursul săptămânii trecute, aducerea în țară a 450 de cetățeni ai Republicii Moldova, blocați în mai multe țări europene din cauza restricțiilor impuse de COVID-19. Informația a fost prezentată în cadrul ședinței Celulei de criză a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), transmite Breaking News.

Potrivit datelor parvenite de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova în străinătate, le-a fost facilitată revenirea în țară a 90 de moldoveni din Austria, 57 din Portugalia, 146 din Rusia, 122 din Ucraina, 35 din Ungaria și 37 din Slovenia. Raportorul a declarat că  numărul cetățenilor se schimbă de la o zi la alta.

Șeful diplomației moldovenești, Oleg Țulea, a declarat că ministerul întreprinde toate acțiunile posibile pentru ajutorarea cetățenilor moldoveni aflați în situații dificile în străinătate, în special pentru cazurile de blocaje la frontiere.

Mai mulți cetățeni moldoveni au depus cereri la ambasadele noastre de peste hotare cu rugămintea de a le facilita reîntoarcere în țară. MAEIE atrage atenția asupra faptului că multe state aplică măsuri restrictive de călătorie, manifestate prin interzicerea accesului de intrare, dar și ieșire din/în anumite zone, cât și închiderea unor puncte de trecere a frontierei sau instituirea unei perioade obligatorii de carantină. MAEIE reiterează apelul către cetățenii Republicii Moldova de a evita călătoriile, iar în cazul în care acestea nu pot fi evitate, de a se informa despre măsurile dispuse de autoritățile statelor de tranzit/destinație.

Ministerul mai recomandă cetățenilor moldoveni, aflați în situații dificile și/sau care necesită asistență consulară peste hotare, să contacteze ambasadele și consulatele Republicii Moldova în țara respectivă, sau să apeleze la Centrul de apel MAEIE la nr. de telefon +373 22 788722.

 

In this article