Lucrările de curățenie și îngrijire a Complexului Memorial „Eternitate”, pe ultima sută de metri

Complexul Memorial „Eternitate” din Capitală arată din ce în ce mai bine, cu două zile înainte de evenimentele dedicate Zilei Victoriei. Despre acest lucru a anunțat astăzi, 7...

Complexul Memorial „Eternitate” din Capitală arată din ce în ce mai bine, cu două zile înainte de evenimentele dedicate Zilei Victoriei.

Despre acest lucru a anunțat astăzi, 7 mai, Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, printr-o postare pe rețelele de socializare.

„Continuă lucrări de amenajare la Complexul Memorial „Eternitate”, care, recent, a fost luat în gestiune de Primăria Chișinău”, a scris edilul.

Amintim că, luna trecută, după o discuție a Primarului General Ion Ceban cu ministrul Apărării, Complexul Memorial „Eternitate” a trecut în gestiunea Primăriei Chișinău. Ulterior, în ședința Consiliului Municipal Chișinău din 18 aprilie, subiectul respectiv, care a fost inclus pe ordinea de zi la propunerea lui Ion Ceban, a adunat 48 de voturi pentru.

Imediat după această decizie, responsabilii din cadrul Primăriei Capitalei au ieșit în teren, examinând starea, necesitățile și intervențiile care trebuie urgent făcute. Astfel, în ultimele săptămâni, autoritățile locale au desfășurat un șir de acțiuni, inclusiv de îngrijire, amenajare, înverzire, prin plantare de copaci și flori, respectiv reparare a infrastructurii Complexului Memorial „Eternitate”.

In this article