Krasnoselski, despre legea separatismului: Ar putea fi o lovitură fatală

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a venit cu o reacție după întrevederea cu reprezentanții OSCE. Acesta a declarat că Chișinăul pune piedici Tiraspolului, iar asta ar putea...

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a venit cu o reacție după întrevederea cu reprezentanții OSCE.

Acesta a declarat că Chișinăul pune piedici Tiraspolului, iar asta ar putea genera o ”lovitură fatală”.

”Consider comunicarea ca fiind foarte oportună și utilă. În circumstanțe internaționale dificile, pe fundalul multor ani de stagnare a procesului de negocieri, a refuzului cronic al R. Moldova de a implementa acordurile semnate din pachetul „Berlin Plus” și a presiunii sporite asupra Transnistriei, eforturile de mediere sunt în creștere semnificativă.

Consider că este necesar să stopăm influența negativă a forțelor interesate să rupă structura de negociere internațională, ascunzându-se în spatele diverselor scuze și justificări pentru inacțiune.

Este îmbucurător faptul că domnul Osmani a vorbit nu numai în sprijinul formatului internațional 5+2, care asigură egalitatea părților la negocieri, dar și-a declarat disponibilitatea pentru eventuala organizare a unui eveniment la Skopje.

Am convenit asupra asigurării drepturilor și intereselor oamenilor ca prioritate de bază a eforturilor diplomatice în rezolvarea relațiilor dintre Tiraspol și Chișinău. În acest sens, el a subliniat poziția deschisă și consecventă a Transnistriei în dialog”, a declarat Krasnoselski.

Acesta s-a expus și în legătură cu legea separatismului:

”Consider astfel de măsuri o încălcare flagrantă a principiilor procesului de negociere, o încălcare a dreptului la libertatea de opinie și exprimare, a dreptului de a proteja identitatea și libera alegere a poporului transnistrean. Implementarea mecanismului represiv de către Chișinău ar putea fi o lovitură fatală în procesul de negocieri, anulând aproape trei decenii de eforturi comune pentru o reglementare pașnică și civilizată”.

In this article