Israelul a lansat un atac asupra Iranului drept răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite Agerpres.
Această informaţie vine în timp ce Iranul a raportat „explozii puternice” în provincia Isfahan (centru) şi după ce Israelul şi-a anunţat intenţia de a răspunde raidurilor iraniene asupra teritoriului său în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică.
Televiziunea de stat iraniană a raportat vineri dimineaţa „explozii puternice” în provincia Isfahan, indicând că nu sunt cunoscute cauzele. Ulterior, au fost anunţate trei explozii în apropierea unei baze militare şi doborârea unor drone, precum şi faptul că „nu au fost atacuri cu rachete până în prezent”.
Agenţia oficială Irna a anunţat că autorităţile iraniene au activat apărarea antiaeriană în mai multe provincii vineri dimineaţa, după informaţii despre cel puţin o explozie în centrul ţării. Zborurile comerciale au fost suspendate către şi dinspre mai multe aeroporturi, inclusiv Teheran, potrivit agenţiei Mehr, care citează autorităţile aeroportuare.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!